Orașele mari vs. orașele secundare – unde merită să investești
Investițiile imobiliare continuă să fie una dintre cele mai populare forme de plasare a capitalului în România, însă diferențele de rentabilitate dintre orașele mari și orașele secundare devin tot mai evidente. Într-o piață aflată în proces de maturizare, investitorii nu mai pot lua decizii bazate exclusiv pe intuiție sau trenduri trecătoare, ci trebuie să analizeze atent raportul dintre prețul de achiziție, veniturile generate și riscurile asociate fiecărei zone.
Randamentul unei investiții imobiliare este influențat de mai mulți factori, dintre care cei mai importanți sunt costul inițial al proprietății, nivelul chiriilor, gradul de ocupare și cheltuielile de administrare. Deși marile orașe oferă stabilitate și o cerere constantă, prețurile ridicate de achiziție reduc adesea randamentul final. În schimb, orașele secundare pot oferi câștiguri procentuale mai mari, însă vin la pachet cu un nivel diferit de risc și cu o nevoie mai mare de implicare din partea investitorului.
În București, investițiile imobiliare sunt percepute ca fiind printre cele mai sigure din țară. Cererea pentru închiriere rămâne constantă, alimentată de mediul corporatist, de studenți și de expați, iar lichiditatea pieței permite revânzarea relativ rapidă a proprietăților. Totuși, prețurile ridicate de achiziție fac ca randamentele medii să fie mai degrabă moderate, situându-se, în multe cazuri, sub nivelul altor orașe. Capitala este, astfel, atractivă pentru investitorii care prioritizează siguranța și predictibilitatea, nu neapărat randamentul maxim.
Cluj-Napoca reprezintă un caz aparte în peisajul imobiliar românesc. Orașul a cunoscut una dintre cele mai rapide creșteri de preț din ultimul deceniu, susținută de sectorul IT și de mediul universitar. Deși cererea rămâne ridicată, randamentele investiționale sunt afectate de nivelul foarte ridicat al prețurilor. Pentru mulți investitori, Clujul este mai degrabă o piață de conservare a capitalului decât una orientată spre generarea unui cash-flow consistent.
În contrast, orașe precum Timișoara, Iași sau Brașov oferă un echilibru mai bun între prețul de achiziție și veniturile din chirii. Aceste centre regionale beneficiază de dezvoltare economică, infrastructură în creștere și o cerere relativ stabilă, ceea ce le face atractive pentru investitorii care urmăresc randamente mai bune, fără a-și asuma riscuri excesive. În multe cazuri, investițiile realizate în aceste orașe pot genera randamente net superioare celor din marile centre, cu condiția unei analize atente a zonei și a tipului de proprietate.
Orașele secundare mai mici pot oferi, la rândul lor, randamente ridicate, însă aici riscurile sunt semnificativ mai mari. Cererea este mai limitată, perioadele de neocupare pot fi mai lungi, iar lichiditatea pieței este redusă. Astfel de investiții sunt potrivite în special pentru investitori experimentați, care cunosc bine piața locală și sunt pregătiți să gestioneze eventualele fluctuații.
Pe măsură ce piața imobiliară din România evoluează, diferențele dintre orașele mari și cele secundare devin tot mai clar conturate. Investitorii încep să înțeleagă că nu există o rețetă universală pentru succes și că alegerea locației trebuie să fie strâns legată de obiectivele personale. Pentru cei care caută stabilitate și risc redus, orașele mari rămân o opțiune solidă. Pentru cei dispuși să își asume un grad mai mare de implicare și analiză, orașele secundare pot oferi oportunități de rentabilitate superioară.
În concluzie, rentabilitatea investițiilor imobiliare în România nu depinde exclusiv de mărimea orașului, ci de strategia adoptată. Într-o piață matură, succesul aparține investitorilor care înțeleg diferențele locale, evaluează corect riscurile și iau decizii bazate pe date reale, nu pe percepții. Anul 2026 favorizează investițiile bine gândite, cu randamente sustenabile și un control clar al riscurilor.
